Ieri dimineață, Poliția orașului Frasin a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie de 55 ani, din comuna Stulpicani, a fost internată la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava în noaptea de 8 spre 9 iulie, cu diagnosticul traumatism abdominal intern, fiind victima unei agresiuni.

Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că victima deține o suprafață de teren care se învecinează cu locuința și o suprafață de teren proprietatea unui bărbat de 44 ani, din localitate.

În seara zilei de 8 iulie, în jurul orei 19.00, victima se afla singură pe suprafața sa de teren. În urma unei neînțelegeri avute cu vecinul, din cauza unui pârâu care traversează ambele suprafețe de teren, acesta a lovit-o cu pumnul în abdomen. Femeia a acuzat dureri în zona abdominală, fiind transportată  cu ambulanța la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de agresor, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.