Muzeul Național al Bucovinei vă invită vineri, 23 iunie 2023, ora 13, în Foaierul Muzeului de Istorie pentru a participa la vernisajul expoziției de pictură „Prin Bucovina” a pictorului sucevean Dumitru Rusu.
Prezintă critic de artă Delia Ioana Leizeriuc.
Simezele găzduiesc 42 de lucrări, acuarele și culori în ulei, care ilustrează satul bucovinean, cu tot ceea ce are el mai frumos și mai sfânt, o memorie a spațiului și a timpului în care trăiește pictorul.
În albumul Un secol de Arte Frumoase în Bucovina Valentin Ciucă observă: „Dumitru Rusu se identifică cu spaţiul spiritual al Bucovinei prin asumarea directă şi definitivă a valorilor ei”.
Pictorul este cel care vă invită să vă bucurați de frumusețea satului în spațiul intim al unei expoziții.
Lucrările vor rămâne pe simezele muzeului până în data de 23 iulie 2023.
Lasa un raspuns