Băutura preferată a românilor în sezonul estival se scumpește. De la 1 august, o halbă de bere rece ar putea costa și cu 20% mai mult.

De vină ar fi majorarea accizelor la alcool, dar şi celelalte scumpiri pe care le au de acoperit producătorii. Dacă la terasa Obor din Capitală o bere poate fi cumpărată cu 5 lei paharul, într-un local cu pretenţii de pe Calea Victoriei, specializat în vânzarea de bere, un pahar poate ajunge şi la 40 de lei.

Cei care toarnă în pahare una dintre cele mai scumpe beri nu doar din București, ci și din România, spun că este vorba despre o bere blondă, producție proprie, fabricată cu trei tipuri de malţ și trei tipuri de hamei.”

„Preţurile berii artizanale pornesc de la  15-16 lei pe pahar şi pot merge, în funcţie de complexitatea şi nivelul de alcool, până la 30-40 de lei. Am fost şi noi nevoiţi să majorăm preţurile. Undeva la 15%”, precizează unul dintre reprezentanții localului, pentru Observator.

Iar data de 1 august vine cu vești proaste pentru cei care sunt mari amatori de bere pe timpul verii. E data de la care intră în vigoare noile accize la alcool, prevăzute în ordonanţa votată deja de Guvern.

„Vedem o creştere de 5% în lei. Nici nu le vom simţi la achiziţie datorită inflaţiei care oricum duce la creşterea preţurilor aproape în fiecare zi la raft”, afirmă Gabriel Biriş, analist fiscal.

Asociaţiile de bere spun că, din august, preţurile ar putea creşte cu 20%, în contextul accizelor majorate şi a inflaţiei galopante. Adică, pe un pahar de bere care acum costă 15 lei am putea da 18 lei. Iar de la 1 ianuarie 2023, aproape 19 lei, odată cu creşterea TVA la în Horeca. Conform INS, în ultimul an preţul berii s-a majorat cu 8%. Creşterea accizelor ar trebui să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.