În cadrul eforturilor depuse de către Instituția Prefectului în vederea reducerii decalajului existent între momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului de conducere auto, în data de 29.11.2021 a avut loc o sesiune de examinare care a beneficiat de aportul a 5 examinatori din județul Botoșani, veniți în sprijinul celor 3 examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava.

Pe parcursul sesiunii de examinare au susținut proba practică un număr de 78 candidați.

„Facem precizarea că în perioada 02-03-12.2021, examinatorii din cadrul S.P.C.R.P.C.I.A. Suceava vor fi sprijiniți la proba de traseu de 8 colegi din cadrul structurii similare din județul Bacău”, a transmis prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.