În cursul zilei de marți, 21 ianuarie, a avut loc la Solca prima întâlnire de lucru cu reprezentanții constructorilor care vor executa lucrările de decolmatare a lacului de acumulare din localitate, la care au participat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu, directorul Administrației Bazinale de Apă Siret, Relu Adam, primarul orașului Solca, Cornel Țehaniuc, și șeful Serviciului de Gospodărire a Apelor, Daniel Drăgoi.

S-a desfășurat, astfel, prima întâlnire între autoritățile locale și județene, constructori și reprezentanții Apelor Române, pentru planificarea execuției lucrărilor prevăzute în contract și stabilirea unei strategii pentru o colaborare cât mai eficientă între toți factorii implicați.

Ședința de lucru a avut loc în primă fază la sediul Primăriei Solca, pentru ca mai apoi să aibă loc și o vizită în teren, la lacul de acumulare care s-a colmatat în luna august a anului trecut, când un oraș întreg a rămas fără apă potabilă și menajeră.

Prin implicarea încă de atunci a președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, s-au găsit la acea vreme soluții provizorii pentru a nu-i lăsa pe oameni fără apă, iar ulterior s-a reluat furnizarea alimentării cu apă a populației în condiții normale.

Cu toate acestea actuala administrație județeană și-a propus să rezolve odată și pentru totdeauna această problemă care trenează de foarte mulți ani, în special din cauza lipsei de investiții, în ciuda semnalelor de alarmă trase în repetate rânduri de autoritățile locale.

Reprezentanții Administrației Naționale a Apelor Române și ai Administrației Bazinale de Apă Siret au răspuns prompt demersurilor inițiate de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și, pentru a rezolva într-un termen cât mai scurt problemele de la lacul de acumulare de la Solca, principala sursă de apă a orașului, a fost derulată o licitație deschisă accelerată, la care s-au înscris opt ofertanți.

La sfârșitul anului trecut, în urma finalizării tuturor procedurilor, a fost semnat 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐱𝐞𝐜𝐮𝐭̧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐥𝐦𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐥𝐚𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐨𝐥𝐜𝐚, executantul desemnat fiind asocierea dintre Lescaci Com SRL, în calitate de lider de asociere, și Construcții Feroviare Drumuri Poduri – în calitate de asociat.

Conform contractului, vor fi lucrări complexe care presupun într-o primă etapă realizarea unui baraj de beton în amonte de lac și asigurarea unei prize provizorii. Prin intermediul unei noi conducte va fi transportată apa către rețeaua de alimentare existentă, astfel încât populația să beneficieze de apă pe durata lucrărilor, chiar dacă actualul lac de acumulare va fi indisponibil, odată cu începerea lucrărilor de decolmatare.

În cadrul proiectului se vor efectua și lucrări de regularizare a pârâului Solca și a afluenților pe tronsonul Solca – Arbore, dar și de punere în siguranță a barajului.

De asemenea, va fi reabilitat și echipamentul hidromecanic pentru a-l readuce în stare bună de funcționare şi pentru a înlătura neajunsurile echipamentului prevăzut inițial.

Valoarea contractului este de 7.986.077,80 de lei, iar termenul de execuție este de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

„De mai bine de 20 de ani nu s-a mai făcut nici o investiție la barajul de la Solca.
Mă bucur că într-un timp atât de scurt am reușit să venim cu un proiect concret, o soluție reală pentru oamenii din Solca, nu doar cu promisiuni, așa cum poate au tot auzit de foarte mulți ani.

Astăzi le putem spune clar că în câteva săptămâni, în funcție și de condițiile meteorologice, constructorii se pot apuca efectiv de treabă. E un exemplu de eficiență în administrație a actualei conduceri a Consiliului Județean Suceava. E un exemplu că atunci când există colaborare și, mai ales, determinare, lucrurile se pot mișca în direcția care trebuie”, a spus Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.

One Response

  1. nancu

    SOLDAN Baby, ar trebui sa raspunzi tot asa de „promt” si la comuna FORASTI, localitatea de bastina a raposatului Stan, care nu a miscat nimic la lipsa apei in comuna FORASTI ani de zile impreuna cu primarul balastierelor AVRAMIA spagut pardon bradut !!! La fel nici raposatrul ghita flutur si Il comissario di tuti Moldovan nu au miscat un deget pentru cetatenii ramasi fara apa ! Numai punem la socoteala nesimtirea sefului ISU Suceava care nu a dus macar o cisterna cu apa la batranii bolnavi, copii bolnavi, femei si batrani !! Asa ca Soldanel urmatoarea miscare fao la FORASTI si cetatenii vor interveni pelanga parintele Varnava cu slujbe de multumire ( ca si el a furat la greu agregate minerale !! Dumnezeu vede tot !!!)

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.