Vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a informat că a fost aprobată cererea de finanțare prin PNRR a Proiectului Renovarea energetică pentru sediul Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului Suceava, în valoare de
1.869.120 Euro fără TVA.
Cererea de finanțare a proiectului „Renovarea energetică pentru sediu Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Suceava”, depusă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea proiectului este de 1.869.120 Euro fără TVA.
„În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de renovare a clădirii în care își desfășoară activitatea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava în vederea reducerii consumului de energie și creșterii performanței energetice a clădirii. Pentru creșterea performanțelor energetice ale clădirii vor fi executate lucrări de termoizolarea podului, înlocuirea tâmplăriei exterioare, izolarea plăcii suport pardoseală, înlocuirea sistemului de încălzire, montarea de panouri solare pentru necesarul de apă caldă, înlocuirea corpurilor de iluminat deteriorate sau defecte, reabilitarea fațadelor și a pervazelor exterioare prin aplicarea unei tencuieli decorative, sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, respectiv modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente, sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu și echiparea clădirilor cu stații de încărcare pentru mașini electrice.
Această veste vine într-o perioada în care vorbim despre DGASPC mai mult ca niciodată, spre bucuria și satisfacția beneficiarilor, partenerilor și angajaților noștri. După ce cu toții au dus o luptă teribilă în timpul pandemiei, viața centrelor, a întregii instituții, cea mai mare din țară, a revenit la normal, cu marea emoție de a putea fi parte activă a vieții comunităților. S-au putut organiza evenimente în cadrul Zilelor Porților Deschise, expoziții cu creațiile centrelor și partenerilor cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, organizată anual la data de 3 decembrie, iar în aceste zile se pregătesc de Sărbătorile de iarnă”, a spus Niculai Barbă.
Lasa un raspuns