Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a fost desemnat consilier responsabil cu afacerile Uniunii Europene. Desemnarea s-a făcut în cadrul ședinței Consiliului Județean Suceava de luni, 28 iunie.
Trebuie precizat că pentru această funcție au candidat vicepreședintele Niculai Barbă, din partea PNL, și consilierul județean PSD Cristian Macsim. În urma votului exprimat de către deliberativul județean, Niculai Barbă a câștigat cu 21 de voturi „pentru”.
În exercitarea acestei calități de consilier, Niculai Barbă va colabora îndeaproape cu Comitetul european al regiunilor, în numele Consiliului Județean Suceava, în scopul aducerii în prim-plan a vocii locale și regionale, în cadrul Conferinței privind viitorul Europei. Această conferință a fost lansată, la data de 9 mai 2021, sub forma unei dezbateri deschise cu cetățenii, cu privire la provocările cu care se confruntă Europa și la modalitățile de planificare a viitorului.
Lasa un raspuns