Liderii partidelor de guvernare s-au reunit, luni, la sediul PSD, pentru a discuta despre reexaminarea Codului Fiscal. La sfârșitul întâlnirii, Liviu Dragnea a anunțat amânarea discuțiilor pe Codul Fiscal pentru joi, când liderii partidelor parlamentare urmează să poarte o discuție pentru a se ajunge la o decizie politică

Premierul Victor Ponta a declarat: „Eu nu mi-am schimbat părerea. Forma propusă de Guvern, cu 20% la TVA este cea mai bună. Vreau să avem Codul Fiscal și TVA-ul de 20%. Eu mi-am făcut treaba, am pus pe masă un Cod Fiscal foarte bun. Sunt convins că va fi adoptat”.

„Codul Fiscal este pe termen lung. TVA de 20% și Codul Fiscal, eu mă mulțumesc cu atât. Peste o lună nu mai ține minte nimeni scandalul, dar o să avem un Cod Fiscal bun. Scandalul dispare într-o zi, două, trei și rămânem doar cu lucurile bune”, a mai precizat Victor Ponta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.