Eveniment este o colaborare științifică între România și Republica Moldova și îşi propune crearea unei atmosfere interdisciplinare, fiind prezentate lucrări atât din domeniul științelor exacte, cât și din domeniul științelor umaniste.
Fostul rector, prof. univ. ing. Adrian Graur, a precizat că este o onoare pentru Universitatea Ștefan cel Mare de a găzdui o asemenea expoziție, deoarece „a găzdui” în Bucovina e sinonim cu „a fi”. Domnia s-a a spus că această manifestare este startul pentru marcarea evenimentelor ce vor avea loc cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate academică în învățământul superior sucevean.
Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a spus că simpozionul de astăzi este extrem de important deoarece marchează o piatră de temelie pentru acest spațiu.
În deschiderea simpozionului rectorul USV, prof. univ. ing. Valentin Popa, a apreciat diversitatea specialiștilor care se aflau în sală. Domnia sa a spus că este o experiență unică deoarece se poate învăța atât din trecut cât și din prezent.
Simpozionul se desfăşoară în perioada 12 – 15 septembrie, iar manifestările se desfăşoară separat pe trei secțiuni, respectiv Cultura Cucuteni – Tripolie, cu 14 lucrări, Istoria științelor și tehnicii, cu 18 lucrări şi Cultură și civilizație, cu 26 lucrări.
Lasa un raspuns