Ion Lungu a declarat astăzi, 22 mai, că ieri a avut loc etapa a doua de finanțare, pe bază de credit, a Centrului Cultural Bucovina din partea a doua bănci, respectiv CEC Bank și Unicredit Țiriac Bank. Împrumutul este pe 10 ani, cei de la Unicredit Țiriac Bank propunând o dobândă de 4%, iar cei de la CEC Bank de 5%.
Lungu speră ca până la finele anului, acest obiectiv să fie finalizat.
În locul Cinematografului Modern va fi noul sediu al Centrului Cultural Bucovina, iar acesta va dispune de o sală de spectacol cu 300 de locuri, spaţii de expoziţii, laboratoare, săli de audiţii şi studii, cabine, depozite de costume.
Municipiul Suceava a preluat clădirea de la Regia Filmelor, intenţionând să păstreze activitatea de cinematografie şi, totodată, să extindă domeniul de activitate prin transformare în centru cultural.
Investiţiile la Centrul Cultural Bucovina au ajuns până acum la aproape 7 milioane de lei.
Lasa un raspuns