Centrul deschis astăzi, 25 aprilie, a costat 1,4 milioane de euro, din care 50% finanţare nerambursabilă din fonduri europene, 25% de la bugetul local al Primăriei Suceava şi 25% de la Consiliul Judeţean Suceava. Centrul Tradiţiilor Populare va fi utilizat atât ca spaţiu expoziţional, cât şi ca destinaţie turistică.
La inaugurare au participat primarul PDL, Ion Lungu, viceprimarii USL, Ovidiu Doroftei şi Gavril Vîrvara, consilieri locali, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean şi subprefectul Constantin Harasim. Au mai fost prezenţi parlamentarii PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, Gheorghe Flutur şi Ioan Bălan şi senatorul PSD Ovidiu Donţu.
Clădirea, construită pe strada Universităţii, în apropierea Patinoarului Areni, are un demisol, parter, două etaje şi mansardă. La demisol sunt arhivele şi centralele de utilităţi, la parter două puncte de informare, la etajul 1 sală de conferinţe multifuncţională, iar la etajul II, 7 spaţii puse gratuit la dispoziţie meşterilor populari – atelier de confecţionare măşti, atelier de prelucrare a lemnului, de ţesături, de încondeiere ouă, pielărie, ceramică şi pictură icoane.
Activitatea centrului va fi coordonată de Vasile Ilie, consilierul primarului Sucevei. Acesta este consilier judeţean PDL.
Lasa un raspuns