În ședința extraordinară de astăzi, 14 noiembrie, consilierii locali suceveni au aprobat încetarea contractului de concesiune cu Termica şi scoaterea la licitaţie a serviciului de distribuţie a energiei termice produsă de noua centrală de cogenerare.

Din anul 2002 Termica a fost preluată de Primărie printr-o decizie a Guvernului, iar începând cu luna iunie aceasta a intrat în insolvență. Primarul Ion Lungu a spus că societatea Termica, prin administratorii judiciari ai firmei în insolvență, a avertizat că, de pe 9 noiembrie, din cauza pierderilor mari, renunță la serviciul de transport și distribuție. El a adus argumente privind renunțarea la acest serviciu și a precizat că trebuie demarată cât mai repede licitația pentru un nou operator.

Viceprimarul PNL, Ovidiu Doroftei, a spus că membrii partidului liberal nu înțeleg, care este motivul pentru care se anunță încetarea contractului dintre Primărie și Termica. Pe de altă parte el s-a întrebat ce se întâmplă dacă TERMICA va ieși din insolvență și va dori să facă în continuare distribuția și transportul. Trebuie precizat că Adrem Invest Bucureşti, prin subsidiara Bionergy Suceava, este interesată să preia sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic în sistem centralizat din municipiul Suceava.


Liderul consilierilor locali ai PDL, Lucian Harsovschi, a cerut ca la finele acestei ierni populația să plătească mai puțin pentru transport și distribuție deoarece prețul propus de ANRE nu a mai fost modificat din 2006. El speră că cei care vor veni la licitație să aibă un caiet de sarcini cu articole clare, pe care să le îndeplinească.

Votul final a fost 16 pentru, 3 împotrivă și o abținere. Voturile împotrivă au venit din partea consilierilor PNL. Administratorii judiciari au solicitat municipalităţii achitarea unor pierderi de pe reţele în valoare de aproximativ 8 milioane de euro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.