În acest weekend cu ocazia Consiliului de Coordonare Local al PDL Suceava, liderul partidului Gheorghe Flutur, a afirmat că USL a oprit finanțarea proiectelor de investiţii. Astăzi, 17 septembrie 2013, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că în ultima perioadă administrația județeană actuală este preocupată de finalizarea unor investiții începute încă din 1997.

Nechifor susține ca prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală s-au alocat în judeţ 13, 8 milioane de lei pentru diverse lucrări de la aducțiuni de apă şi canalizare la drumuri județene şi comunale. Șeful administrației județene a spus că în 2012 guvernul condus de PDL nu a alocat nici un leu pentru PNDL, dar acest lucru a fost îndreptat de guvernul USL condus de Victor Ponta.

Nechifor a stabilit ca prioritate pentru Consiliul Județean  finanţare pentru acele investiţii sunt cele care sunt cât mai aproape de finalizare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.