Autoritățile sucevene au trecut testul primei ninsori abundente din acest an. În noaptea de 28 spre 29 decembrie, atât în județ, cât și în municipiul Suceava, deși ningea neîncetat, carosabilul era practicabil.

Pe Drumul Național 17, care face legătura între Suceava și Gura Humorului, sărărițele nu au stat nicio clipă, împrăștiind antiderapant pentru a facilita deplasarea vehiculelor și, deși în zonele unde viscolește de obicei, pe carosabil era un strat de zăpadă, datorită antiderapantului circulația nu a avut de suferit.

În municipiul Suceava, în aceeași noapte de 28 spre 29 decembrie, după cum a precizat și viceprimarul Lucian Harșovschi, s-a intervenit prompt, cu șase autospeciale de deszăpezire.

În cursul zilei de 29 decembrie, pe străzile Sucevei intervin 15 mașini mari și șase mici, inclusiv pe trotuare și pe străzile secundare.

„Suntem în plină iarnă și vreau să reamintesc informațiile care trebuie știute de suceveni:
– numerele de telefon la care se poate suna non-stop pentru a sesiza diferite probleme în traficul rutier/pietonal sunt: (0731) 996 856 – dispecerat Diasil Service și 0230/212696 – Primăria Suceava;
– întotdeauna se va interveni mai întâi pe arterele principale și apoi pe cele secundare și adiacente;
– atunci când ninge abundent, oricât de multe utilaje ar acționa, acestea nu au eficiență maximă;
– trotuarele adiacente spațiilor comerciale trebuie deszăpezite de agenții economici (hcl 300/2018 – amendă cuprinsă între 200 și 2000 de lei);
– asociațiile de proprietari au obligativitatea de a curăța țurțurii de gheață de la nivelul superior al blocurilor (dacă nu se descurcă, pot apela la I.G.S.U Suceava);
– vom acționa cu sare cât este posibil și apoi cu nisip. Nu se va folosi pietriș, care va trebui strâns tot de noi în primăvară. De asemenea, se va acționa cu clorură de calciu și inhibitori.
Totodată vreau să vă informez că aceste deszăpeziri se fac și în funcție de buget.
De aceea, întotdeauna vom încerca să obținem un echilibru între eficiență și costurile primăriei.

Așadar, bucurați-vă de ninsoare!

P.s. Foarte important, să nu uitați să vă echipați mașinile corespunzător pentru iarnă!!!”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.