Imagini spectaculoase cu boncănitul cerbilor au fost surprinse de aproape de  Dumitru Borha, de la Direcția Silvică Suceava, într-o pădure de stat administrată de Romsilva, la Ocolul Silvic Cârlibaba.

Boncănitul cerbilor debutează în septembrie și se încheie în prima jumătate a lunii octombrie, în funcție de climă și altitudine.

În această perioadă, a împerecherii, cerbii își dispute cârdurile de ciute, prin lupte puternice între masculi. În perioada boncănitului, cerbii își anunță prezența prin mugete puternice și încearcă să-și intimideze adversarii, intensitatea mugetelor fiind și un indiciu al poziției masculului în ierarhie.

În imagini se poate observa cum coarnele cerbului, lepădate în primăvară, au crescut la loc, fiind pregătit pentru luptele cu ceilalți masculi.

Animal erbivor, cerbul este un adaptat zonelor montane, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie.

Cerbii trăiesc în libertate până la 18-20 de ani și ating o greutate de până la 300 de kilograme.

În fondurile cinegetice gestionate de Direcția Silvică Suceava există o populație estimate de aproape 1.900 de cerbi.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează prin Direcția Silvică Suceava peste 270 de mii de hectare păduri de stat, prin cele 24 de ocoale silvice.

https://www.facebook.com/RnpRomsilva/videos/264499814407447/

credit: Dumitru Borha, Direcția Silvică Suceava

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.