În 34 din cele 102 asociații de proprietari s-au desfășurat alegeri.

Potrivit viceprimarului Ovidiu Doroftei, multe din aceste schimbări au fost datorate crizei economice. Un mic cutremur s-a produs la Asociația 33 din Burdujeni, care administrează peste 1.400 de apartamente.


La această asociație, salariul administratorului Carmen Benchea, a fost redus de la 2.000 de lei net la 1.400 de lei net, cel al preşedintelui de asociaţie, de la 800 de lei pe trimestru la 600 de lei pe an, iar cel al operatorului de calculator, de la 1.700 de lei net lunar la 1.000 de lei net.

Cea mai drastică reducere de salariu a fost votată de locatari în cazul casierului asociaţiei care, de la 1.700 de lei net, cât câştiga până acum, va mai primi doar 700 de lei.

Locatarii nu s-au mulţumit doar cu aceste măsuri, ci au schimbat şi preşedintele de asociaţie, funcţia fiind preluată de Dumitru Matei, în vreme ce comitetul executiv al asociaţiei a primit ca misiune să se ocupe de reorganizarea activităţii asociaţiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.