Surprinzător sau nu, Cezar Cioată știe să „vorbește”. Chiar dacă nu l-a auzit nimeni niciodată, acesta demonstrează că poate face față gurilor rele și spune ceva. O prostie, evident. Nici colegii lui parlamentari nu mai știu în ce partid e, d-apoi el. A uitat de care parte a baricadei e și l-a luat gura pe dinainte…
Cezar Cioată nu se schimbă. Cu toate că i-o cere un ministru. Vorbește, pentru a doua oară în aceeași zi. Senzațional! Se pare că Partidul Conservator a făcut cea mai bună alegere la nivel de județ primindu-l pe marele orator Cioată în partid. Dan Diaconescu încă regretă o asemenea pierdere. Din nefericire, nici performanța echipamentelor video nu îl pot surprinde pe domn deputat când vorbește. Ideea e că doamna ministru îi cerea lui Cioată să vorbească literar, iar acesta se încăpățâna să îi explice cât e el de moldovean. „Eu sunt moldovean, nu vreau să mă schimb. Dacă mă schimb, tot presa îmi sare în cap”, spunea mulțumit parcă de aberațiile lui, nimeni altul decât Cioată.
Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
ceraz cioata ar trebui demis pentru jignirea pe care i-a adus-o unul cetatean roman care ii plateste salariul!