În cadrul unei conferințe de presă, Cătălin Nechifor, șeful Consiliului Județean, a declarat că nu are un dialog extraordinar cu cei de la SC CF Iași, firma care lucrează la șoseaua de centură a Sucevei.

Nechifor a completat, spunând că le-a cerut reprezentanţilor acestei firme să-şi concentreze eforturile pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul care face legătura între Pătrăuţi şi Şcheia, însă compania ieşeană a preferat să lucreze concomitent pe toate cele trei tronsoane ale şoselei de centură.

„Din păcate nu s-a respectat nici în trecut termenele. Pe de altă parte, sper ca constructorul să pună în operă sensul giratoriu dinspre Șcheia spre Gura Humorului. De foarte multe ori am vorbit cu ei şi le-am solicitat să-şi focalizeze eforturile pe tronsonul trei, între DN 2 şi DN 17. La un moment dat mi-au spus că nu sunt de acord, ceea ce s-a şi văzut”, a declarat Nechifor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.