A 3 zi de Paști a fost un maraton al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la lansarea de candidați, marți fiind ziua primarilor în funcție. Al patrulea candidat de primar fiind primarul în funcție de la Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru.
Într-o sală arhiplină în Căminul Cultural de la Mănăstirea Humorului, președintele Flutur, alături de senatorul Daniel Cadariu și de vicepreședintele PNL Suceava, Gheorghe Niță s-au întâlnit cu mănăstirenii. Președintele a subliniat că aici și-a început meseria lui de bază, îl leagă multe amintiri frumoase, iar aceasta localitate i-a dat de-a lungul timpului printre cele mai multe voturi din județul Suceava.
„Viorel Croitoru este un primar la primul mandat, un foarte bun specialist în cadastru, un foarte bun gospodar, un primar care a făcut multe lucruri bune pentru cetățenii comunei, și care are multe proiecte pregătite la finanțare pentru drumuri, apă, canalizare, parc cu panouri fotovoltaice, centru medical permanent, în localitatea declarată anul trecut stațiune turistică de interes local care în prezent are peste 700 de locuri de cazare, și a devenit o zonă turistică de mare atracție făcând legătura între Mănăstirea Humorului și Bazilica «Adormirea Maicii Domnului» din Cacica peste Pasul Pleșa”, a spus Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns