Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat vineri că „toată propaganda PNL” a fost dată peste cap de o singură decizie a Băncii Mondiale – promovarea României în rândul ţărilor cu venituri ridicate, ca urmare a performanţelor economice din 2019.

Toată propaganda de luni de zile a PNL a fost dată peste cap de o singură decizie a Băncii Mondiale: promovarea României în rândul ţărilor cu venituri ridicate, ca urmare a performanţelor economice din 2019. Nenumăratele minciuni, manipulări şi atacuri liberale de anul trecut şi din acest an se dovedesc acum egale cu zero. România s-a dezvoltat în 2019 şi s-a dezvoltat solid, iar asta datorită guvernării PSD şi eforturilor echipei PSD, în ciuda tuturor celor care ne-au criticat în mod nedrept”, a scris Dăncilă pe Facebook.

Aceasta a adăugat că a fost o muncă extraordinar de grea, dar care a adus bunăstare ţării, „iar nouă ne-a dat sentimentul datoriei împlinite„. 

Pentru rezultatele guvernării pe care am condus-o, am stat şi voi sta întotdeauna cu capul sus”, a mai scris Dăncilă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.