„Votul prin corespondenţă nu e doar o victorie a PNL asupra majorității pesediste din Parlament, ci reprezintă o victorie a românilor care vor să le fie respectat dreptul constituţional de a-şi exercita opţiunea de vot. Pentru românii care anul trecut erau ţinuţi în frig de PSD, adoptarea de către Senat a acestui proiect este o dreptate pe care clasa politică o face, o promisiune pe care o respectăm.
Legea votului prin corespondenţă reprezintă o modalitate prin care Parlamentul se poate reabilita în ochii electoratului. Legislativul este instituţia fundamentală a unei democraţii , iar el trebuie să dovedească, acum, că îşi respectă statutul.
De asemenea, acest sistem de vot reprezintă un angajament pe care preşedintele Klaus Iohannis, alături de PNL, l-a luat în faţa românilor. Preşedintele Iohannis a fost principalul susţinător al respectării drepturilor românilor de pretutindeni.
Votul prin corespondenţă, în forma prezentată de AEP, este în proporţie de peste 90% forma propusă de către PNL. Partidul Naţional Liberal a susţinut şi a promovat acest sistem de vot, deoarece el a fost solicitat de românii din străinătate. PNL va sprijini adoptarea proiectului votului prin corespondenţă până la final, în așa fel încât să fim siguri că experiența de anul trecut de la prezidențiale nu se va mai repeta.
Ceea ce îmi doresc este ca social-democraţii să se ţină de cuvânt până la capăt şi să voteze acest proiect. Sper să nu ne trezim că una susţin în această săptămână şi alta săptămâna viitoare”, a transmis Virgil Popescu în comunicatul de presă.
Proiectul legii votului prin corespondenţă a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, fiind înregistrate 117 voturi „pentru” şi zece „împotrivă”. Textul legislativ urmează să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, forul decizional.
Lasa un raspuns