Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri, după summitul de la Geneva, că în cadrul discuției cu omologul său rus, Vladimir Putin, a pus accent pe drepturile omului. Biden a mai susținut că i-a transmis lui Putin că dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Moscova. La rândul său, întrebat ce părere are despre faptul că Biden l-a catalogat, într-un interviu, ca fiind un „criminal”, Putin a spus că „nu trebuie să ne privim în ochi şi să ne facem promisiuni de dragoste eternă şi de prietenie”, informează WSJ.
Joe Biden a discutat cu Vladimir Putin despre drepturile omului
Joe Biden a declarat că va continua să-şi exprime îngrijorarea cu privire la problemele ce țin de respectarea drepturilor omului. A mai spus că i-a comunicat omologul său rus că dacă Alexei Navalnîi, aflat acum în închisoare, va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia, scrie b1.ro.
Președintele SUA a mai afirmat că i-a „spus preşedintelui Putin că avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le respectăm cu toţii”.
Vladimir Putin, întrebat ce părere are despre faptul că Joe Biden l-a catalogat drept „criminal”: „Nu trebuie să ne facem promisiuni de dragoste eternă şi de prietenie”
La rândul său, Putin a spus despre Biden că e „foarte constructiv, echilibrat şi extrem de experimentat”.
Întrebat ce părere are despre faptul că Joe Biden l-a catalogat, într-un interviu, drept ”criminal”, Vladimir Putin a spus că liderul de la Casa Albă a explicat deja într-o convorbire telefonică.
„Nu trebuie să ne privim în ochi şi să ne facem promisiuni de dragoste eternă şi de prietenie. Noi ne apărăm interesele ţărilor şi popoarelor noastre, iar relaţiile noastre au întotdeauna un caracter în principal pragmatic”, a mai afirmat Vladimir Putin.
Sursa: PS NEWS
Lasa un raspuns