Fălticeneanul artist – dualist Gabriel Todică, premiat la Festivalul – concurs „Alexandru Macedonski”

FC Macedonscki  ed IIIDualistul Gabriel Todică, artist plastic și poet, dar care cochetează cu mult succes și cu proza scurtă și cu epigrama, a fost la sfârșitul săptămânii trecute, la Muzeul Bucureşti, acolo unde a avut loc gala decernării premiilor la Concursul de Literatură „Alexandru Macedonski”, un concurs organizat sub patronajul Asociaţiei Macedonenilor din România. Festivalul – concurs de literatură „Alexandru Macedonski” a adus sub aceeaşi cupolă, români şi macedonieni, deopotrivă. Concurenţii celor patru secţiuni supuse competiţiei au venit de pe întreg cuprinsul României. În deschiderea galei, Constantina Dumitrescu, preşedintele asociaţiei, a avut parte de o surpriză deosebită, primind un premiu special pentru generozitatea, dăruirea şi determinarea cu care s-a implicat în pregătirea şi organizarea acestui festival. „Trofeul Generozităţii”, căci despre el este vorba, este un simbol al recunoaşterii muncii sale susţinute. În discursul său, redactorul şef al revistei „Literatura de azi”, Odilia Roşianu a ţinut să precizeze că cel puţin secțiunea de poezie pentru debutanţi a fost supervizat şi a primit girul colectivului redacţional pe care îl conduce. Membrii juriului, Aurel Maria Baros, preşedinte, Constantin Pădureanu, scriitor, lect. univ. dr. Davin Vlad, Ion Maria, poet, Mihai Măceş, scriitor au decernat următoarele premii distribuite pe patru secţiuni: secţiunea „poeţi consacraţi”: premiul I fiind adjudecat de George Tei, premiul II de Adrian Păpăruz, iar premiul III de Valentin Irimia; secţiunea „scriitori consacraţi”: premiul I fiind adjudecat de Radu Călin Găvan, premiul II de Monica Mureşan, iar premiul III de Clelia Ifrim; secţiunea „poeţi debutanţi”: premiul I fiind atribuit Florentinei Loredana Dalian, premiul II lui Cornelius Ioan Drăgan, iar premiul III lui Gabriel Todică; secţiunea „scriitori debutanţi”: premiul I -Liviu Gogu, premiul II – Adriana Gabriela Aldea, iar premiul III – Diana Gluck. Evenimentul a fost condimentat de diverse momente artistice, a recitat actriţa Doina Ghiţescu din poeziile lui Macedonski şi s-au cântat melodii inspirate din folclorul macedon. În cadrul evenimentului cultural a avut loc și lansarea carții „Biblice, dacice, macedonice”, Ed. Macedoneanul, colecţie de eseuri istorice semnmate de Mihai Măceş. A fost un week-and dedicat macedonenilor, dar care a strâns la un loc literatură bună şi suflete calde, într-o vreme răzvrătită de primăvară. Gabriel Todică a deschis, recent, la Muzeul Apelor ,,Mihai Băcescu” din Fălticeni,  expoziția în clar-obscur intitulată „Pledoarie pentru maternitate”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.