Puține lucruri scapă ironiei fine a lui Radu Bercea, trecut, prezent sau viitor, dacă e important și adevărat își găsește locul sub creionul artistului.
Mereu extins dincolo de aparențe, Radu Bercea ne oferă și câteva rebusuri vizuale, prin care ne incită în găsirea unor alte interpretări ale caricaturii.
Așa cum v-am mai spus, Sorin Poclitaru a fost în Irlanda să sărbătorească cu românii de-acolo Ziua Internațională a Iei românești, iar la întoarcere a venit și cu câteva pamflete noi, din care vă dăruim azi unul.
Poetului Sorin Poclitaru nu-i lipsește inspirația, pamfletele sale fiind deja cunoscute, așa că ar fi fost curios să-i scape ditai șantierul care i-a răsărit sub ferestre.
Scandalul miruirii TrinitasTV de către Preafericitul Daniel nu putea să-i scape lui Sorin Poclitaru, mare iubitor de purtători de sutane și odăjdii. Iată varianta humoreană a comentariilor la subiect.
Cum seria pamfletelor lui Sorin Poclitaru adresate sfântului responsabil cu ploaia devine demnă de un roman epistolar, ne-am gândit să cerem Poștei Române un timbru dedicat acestui eveniment. Până la apariția acestuia, vă lăsăm să vă bucurați de ultima misivă a poetului humorean, că de misivele Sf. Ilie sunteți probabil sătui.
Creionul lui Radu Bercea este mult mai descriptiv decât cuvintele care dau cheia acestei zicale modernizate, mai actuală azi decât în vremea când a fost creată.
Dincolo de evidență, ilustrațiile lui Radu Bercea sfidează rațiunea, deoarece el este convins că foarte multă înțelepciune populară stă la baza acestor zicători și proverbe.
După cum zice și zicala, pofta vine mâncând și Radu Bercea este om, așa că tot ilustrând proverbe și zicători, a început să adauge sensuri noi, actuale, în speranța de a satisface necesarul dumneavoastră de divertisment. În următorul ciclu, el vă propune să găsiți sensul alternativ sugerat de caricaturile sale.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.