O nouă zicală cunoscută își găsește ilustrarea în viziunea lui Radu Bercea, pentru a evidenția actualitatea momentului, atunci când nu mai reușim să vedem pădure, doar pentru că vedem copacii sub formă de bani.
Radu Bercea ne dăruiește o nouă ilustrare a unei zicale în vogă, chit că ea este folosită ironic în ziua de azi când mulți vorbesc, dar foarte puțini spun ceva.
Sorin Poclitaru ne-a obișnuit să își manifeste nedumeririle sau opiniile sub forma unor foarte spumoase pamflete, așa că nu e nicio minune că osmoza PNL-PDL nu putea să-i scape.
Expresiv cum îl știm, Radu Bercea a ales de această dată o ilustrare rebusistică a unei vorbe odată uzuale, tot mai rar folosită în ziua de azi. Vă invităm să-i descoperiți sensurile.
O caricatură a unei vorbe nu tocmai de duh, mai repede de năduf, pe care Radu Bercea ne-o dăruiește tocmai pentru a ne demonstra că tâlcul zicalelor populare românești este mereu de actualitate.
Viața românilor de după 1990 a instituit modele noi, care au regenerat zicale și expresii vechi, iată una dintre ele, în viziunea artistică a lui Radu Bercea.
Radu Bercea și-a reamintit de o altă expresie foarte populară cu prilejul recent încheiatei campanii electorale, și cum campanii vor mai fi, a caricaturizat pentru dumneavoastră subiectul.
Un original prin excelență, Sorin Poclitaru este imun la modă, trenduri sau modele impuse arbitrar, așa că nu e deloc neașteptat ca moda Poptămaș să-l irite pe neobositul pamfletar, iată argumentele sale.
O zicală demnă de Murphy venită din negura vremurilor, ilustrată de Radu Bercea, pentru a ne aduce aminte că există un capăt pentru orice drum, dar rareori e un final fericit.
Aflat în zarvură cu Sfântul Ilie, cu parapon amarnic către preoți, Sorin Poclitaru dăruiește BOR, cu Preafericit cu tot, un pamflet cu lumânări, doar-doar s-o lumina careva.
Nu de puține ori se spune despre cineva că muncește fără spor, dar se potrivește și altora, așa că Radu Bercea consideră că e util să ne aducem aminte.
Cum ne-a obișnuit deja, poetul humorean Sorin Poclitaru își prezintă ofurile sub formă de pamflet, sau chiar mai multe pamflete atunci când situația o cere, cum e și cazul de față, întrucât sfântul responsabil cu ploaia şi-a luat viză de Humor.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.