Din 1995, la inițiativa Comitetului Internațional al Esteticii și Cosmeticii, ziua de 09 septembrie a devenit Ziua Mondială a Frumuseții.

Această zi este dedicată tuturor iubitorilor de frumos și chiar deși se consideră că frumusețea vine din interior, esteticul ocupă un loc important în viețile noastre.

Ziua Mondială a Frumuseții nu face referire la măsurile ideale 90-60-90, fiind mai mult o sărbătoare profesională, dedicată esteticienilor, stiliștilor, cosmeticienilor și celorlalți care-și aduc aportul înfrumusețării.

Scriitorul de aforisme Vasile Ghica susținea că „Frumuseţea este un dar. De regulă – grecesc.” Cu toate acestea, rădăcinile întreținerii frumuseții se regăsesc la egipteni, din timpul celebrei regine Cleopatra. Aceasta considera că frumusețea este o artă și pentru a se întreține, folosea lapte de capră și măgăriță, aloe vera, miere de albine, minerale, nămol de la Marea Moartă și multe alte tratamente naturiste.

În sprijinul ideii potrivit căreia frumusețea vine din interior și nu se referă doar la fizic, Constantin Brâncuși vine cu un citat mai mult decât potrivit: „Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindește sufletul.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.