Ce altceva poţi face când te scremi şi nu-ţi vine, dacă nu politică?!? Iar asta se poate vedea cel mai bine la noi, unde, în ciuda laxativelor sociale, aleşii noştri, deşi năduşesc pe acelaşi „tron” de 26 ani n-au reuşit să facă un capitalism în adevăratul sens al cuvântului. Un capitalism mare, puternic, gros pe care când îl priveşti să-ţi crească inima, să-ţi vină să-l mănânci de drag. Nu! Ei au produs un capitalism mic, firav care când se priveşte în oglindă plânge, iar când primeşte câte un şut în fund zice: „Pardon!”. Şi când au văzut ce a ieşit şi-au băgat improvizaţiile în ea Românie şi-au trimis-o în…U.E! Astfel U.E a căpătat brusc calităţi de panaceu universal în actualul spaţiu Carpato-Danubiano-Pontic.
Adică, dacă te doare capul că eşti român iei U.E. Stai la coadă să-ţi plăteşti taxele, iei U.E. Stai în spital fară medicamente, fară căldură, fară doctori, iei U.E. Dai mită, iei U.E. Mergi pe străzi ticsite cu gropi, iei U.E. N-ai bani de pâine, iei U.E. Corupţia e-n floare, iei U.E. Iar în cele din urmă, când mori sătul de viața plină de greutăți, iei tot U.E și mergi cu dânsa în Rai.
Această integrare în U.E. de fapt a salvat clasa politică de la noi, motivându-i în cele din urmă existenţa şi activitatea dusă din ’90 până azi. Asta într-un moment în care omul obişnuit devenea din ce în ce mai conştient că îţi poate duce viaţa şi fară ea. Acest fapt implicând automat suprimarea ei, a clasei politice, din contextul social. Pentru că nu-şi mai avea rostul. Odată ce activitatea instituţiei respective, fie că-i guvern, fie că-i parlament nu-i vizibilă, nici palpabilă înseamnă că domnii aleşi au produs cel mult gaze. Chestia e că dacă ar fi produs gaze naturale am fi avut nevoie de ele, dar aşa..?
Politica se face în funcție de circumstanțe
Nu știu dacă ați observat, dar campania electorală este extrem de obositoare și pentru noi, cei care nu participăm activ la ea. Aceleaşi texte obosite şi pline de fanfaroseli morale. Acelaşi joc de scenă telenovelistic şi dureros de plictisitor. Aceeaşi isterie naţională cu Măria sa corupţia. De parcă chiar ar deranja pe cineva corupţia celor de la putere! Ea nu deranjează pe nimeni atâta timp cât, acel nimeni, trăieşte decent. Asta trebuie să înveţe parlamentarii noştri. Pentru că noi nu suferim din cauza corupţiei, ci suferim din cauză că avem nişte corupţi idioţi. Nu sunt de calitate. Pentru a fi un corupt corespunzător, trebuie să fii teribil de inteligent. Să nu laşi urme. Iar ca să crezi într-o lume politică fară corupție, e ca şi cum ai crede în Zâna Măseluţă. Politica, prin însăşi activitatea sa, cere o anumită pretare a individului la corupţie. Un om cinstit în structurile statului, ar fi un dezastru naţional. Pentru că sistemul nu ar mai funcţiona cum trebuie. Şi uneori chiar trebuie să funcţioneze.
Politica nu se poate face decât în funcţie de circumstanţe. Trebuie să te adaptezi lor şi să le exploatezi în favoarea poporului tău. Neutralitatea nu mai poate fi invocată în contextul globalizării. Singura soluţie viabilă este aceea de a-ţi juca cât mai bine rolul de stat integrat în structură. Şi să aştepţi liniştit o eventuală nominalizare la Oscar. Pentru că, în cele din urmă, va veni. Chiar dacă scenariul şi regia sunt realizate de alţii, important este să iei tu premiul. Pentru că din acel moment contezi. Chiar dacă numai în aparenţă, dar aparenţele sunt ceea ce salvează un popor de la invizibilitate. Deoarece în lumea actuală acestea contează. Orice încercare de a fi ceea ce eşti şi nimic mai mult ca popor, te situează imediat în rândul ţărilor de mâna a doua. Şi asta, din punct de vedere economic, nu-i sexi. Pentru că nouă, economia ne curge prin vene. Ori, din medicină ştim, că circulaţia proastă poate duce chiar la deces. Asta după nişte etape extrem de neplăcute.
Politicienii mioritici, au rămas în aceeaşi zonă a burlescului caragialian, de la sfârşitul sec. XIX. Aceleaşi personaje defilează în faţa noastră, numai că poartă alte nume, alte haine şi nu se deplasează cu trăsura. Nici cu trenul. Acum au maşini personale. Chestie nu foarte previzibilă în acele timpuri. Ceea ce a putut să prevadă Caragiale cu oarecare nonşalanţă, a fost eternitatea baterii pasului pe loc, ca metodă de lucru la români. Treabă preluată de către P. Ţuţea, care mărturiseşte la un moment dat, că ar fi dorit să scrie o carte cu titlul „Aflarea în treabă, ca metodă de lucru la români”. Mişto! Dar oarecum trist.
Nu avem dreptul de a ne plânge de clasa politică de la noi. Trebuie să ne-o asumăm. Am ales-o noi, cu mâinile noastre, prin vot liber. Ea ne reprezintă. Când ne uităm la ea şi-o arăm cu degetul, de fapt ne uităm în oglindă. Ăştia suntem noi ca popor. Şi ne place! Dacă nu ne-ar place, am putea-o schimba.
Sorin Grindeanu – de la Boc la Tăriceanu via PSD
La ora la care îmi scriu articolul, Iohannis trebuie să decidă dacă îl acceptă pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru. Personal, cred că îl va accepta. Rămâne de văzut ce fel de om politic va fi acest personaj cvasi-necunoscut publicului larg. În aceeași cheie personală, consider că domnul Sorin Grindeanu va începe mandatul ca un Boc supus țarului de Teleorman, dar după un an se va transforma în Tăriceanu. Un mandat de prim-ministru este un podium excelent pe care poți defila timp de 4 ani pregătindu-ți candidatura pentru președinția țării. La o primă vedere, Grindeanu pare suficient de inteligent ca să înțeleagă acest aspect. Ori în contextul în care peste ceva vreme Iohannis nu va mai conta ca om politic, Grindeanu ar pleca cu prima șansă în viitoarele alegeri prezidențiale. Astfel, mandatul său trebuie obligatoriu să fie unul de succes pentru a-și putea asigura votul românilor în cursa pentru cea mai importantă funcție în stat. Dacă are grijă cum își joacă cărțile, nimic nu-i va sta în cale. În schimb, dacă merge pe mâna lui Dragnea până la capat, va juca pe-o mână moartă toată cariera sa politică. Și-i păcat de dânsul, că-i tânăr. Poate domina scena politică a României încă 20 de ani dacă știe cum să jongleze cu funcția sa.
Eu nu sunt iubitor de Dragnea. Mereu am fost de părere că ar fi ajuns mult mai mult ca om politic alături de Ponta decât împotriva lui. Scorul excepțional obținut de PSD la alegeri nu se datorează deloc baronului de Teleorman, ci datorită guvernării bune făcute de Ponta. Mazilirea celui din urmă în categoria a doua a politicienilor PSD este o eroare care va fi decontată de Dragnea la momentul oportun. Până atunci, dacă Sorin Grindeanu va fi acceptat ca prim-ministru, Dragnea trebuie să înțeleagă că din acel moment nu mai sunt toți așii la el. Mai tânărul om politic al PSD-ului, din funcția obținută, ar avea și el măcar un as, plus astrele de partea sa. Pentru că pare a fi un om inteligent, cred că va guverna cel puțin rezonabil. Nu are niciun rost să-și pericliteze viitorul politic prin măsuri guvernamentale care să afecteze populația. Din contră, cred că își va da silința să facă ce trebuie pentru a scrie istorie, nu doar pentru a participa la ea.
THE END!
Lasa un raspuns