Directorul Direcției Agricole Suceava, Vasile Schipor, precizează că cei care mizează pe cereale vor avea o recoltă bogată. De asemenea, el susține că în general, culturile se prezintă bine, suferind un pic doar crescătorii de albine, din cauza perioadei mai puțin călduroase, care a împiedicat albinele să-și facă zborul de curățire.
Din prognozele pe care le au cei de la Direcția Agricolă, anul acesta va fi, ca și anul trecut, la început cu un aport hidric bun, iar spre sfârșitul anului va fi secetă. Principalele culturi care vor suferi vor fi cele de porumb și de cartof.
(VIDEO) 2013, un an agricol bun în Suceava
An bun pentru cei care plantează cereale, anunță Vasile Schipor, Directorul Direcției Agricole Suceava.
Lasa un raspuns