Solicitarea a fost făcută de AMBRO S.A., iar Inspectoratul Școlar Județean Suceava a înaintat o adresă către Ministerul Educației Naționale pentru modificarea planului de școlarizare.
Adjuncta Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Gabriela Scutaru, a declarat că învățământul dual este un element de noutate care reprezintă un parteneriat între școli și agenți economici. Durata școlarizării este de trei ani, iar elevii care vor urma cursurile clasei de învățământ dual vor primi o bursă de 400 de lei pe lună (200 de lei de la sistemul de stat și 200 de lei de la agentul economic). Operatorul economic va asigura și echipamentul de lucru, echipamentul de protecție, cheltuielile pentru examinări de medicina muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică. De asemenea, elevii vor avea un tutore de practică desemnat tot de Ambro, care va avea grijă de grupele de elevi formate. Pregătirea practică de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 10 elevi și maximum 15 elevi .