Deputatul PSD Florin Gheorghe a iniţiat un proiect de lege prin care intenţionează să modifice felul în care se poate obţine permisul auto, prin introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte.

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificarea cunoştinţelor şi a trei probe practice pentru verificarea aptitudinilor şi a comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat”, potrivit proiectului de lege, depus la Camera Deputaţilor.

Am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie patru şi nu două cum sunt în prezent. Astfel, pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii atât proba teoretică, cât şi trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte. Am toată încrederea că şi colegii parlamentari vor conştientiza faptul că o asemenea modificare legislativă este un imperativ şi că trebuie să o adoptăm cât mai curând”, a spus Florin Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul a motivat iniţierea acestui proiect de lege prin reducerea numărului de accidente de circulaţie datorat slabei pregătiri a şoferilor, situaţie datorată relaxării condiţiilor de obţinere a permisului auto.

În ultimii 26 de ani condiţiile şi modalităţile de instruire şi de examinare a noilor conducători de autovehicule s-au relaxat atât de mult, încât nu m-ar mira ca, din populism, să auzim că s-a renunţat definitiv la examinare, iar permisul se obţine mai uşor decât un bilet de autobuz, poate chiar prin SMS”, a afirmat Florin Gheorghe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.