În ședința Consiliului Județean Suceava de luni, 30 octombrie 2017, s-a dezbătut împărțirea sumelor de bani suplimentare alocate de Guvern județului.
Astfel, din suma de 1,7 milioane de lei alocată, 111 localități sucevene au primit câte 15.000 de lei. Municipiul Suceava a renunțat la sumă, iar din partea primăriilor Ulma și Udești nu s-a primit nicio solicitare.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, susține că județul a primit o sumă de 156 de ori mai mică decât cea solicitată de la Guvernul PSD din sumele defalcate din impozitul pe venit și că aici au ajuns doar niște firmituri.
Consilierul Județean PSD Dan Ioan Cușnir a ținut însă să îl contrazică pe Flutur, sesizând o falsă problemă în declarația acestuia.
„Chiar dacă sunt mai mici decât ne așteptam, aceste alocări, dacă ținem cont și de partea virată de finanțe direct și de partea pe care o virează Consiliul Județean, acoperă 40% din totalul arieratelor și creditelor”, a declarat Dan Ioan Cușnir.
Președintele CJ Suceava a susținut însă că suma a fost mică, mai ales că vine din impozitul pe venit.
„Suma a fost mică și vine din impozitul pe venit. Înseamnă că nu este venit prea mult ca să avem parte din el. Ar trebui să ne alarmăm mai mult că nu sunt venituri care să fie impozitate ca să o ducem mai bine. Oamenii așteaptă ca aerul niște rectificări pozitive. Ne contrazicem de la niște firmituri”, a spus Flutur.
Proiectul de împărțire a banilor a trecut cu 24 de voturi pentru și 13 abțineri.
Lasa un raspuns