Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani vin la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, pe 21 şi 22 noiembrie, de la ora 19:00, cu spectacolul „Titanic vals”, de Tudor Muşatescu. Regia: Dan Tudor. Scenografia: Mihai Pastramagiu.
Piesa prezintă viața de zi cu zi a unui om obișnuit, corect, onest — Spirache Necșulescu, funcționar la prefectură, un om cu o familie de întreținut. Destinul îl aruncă în vâltoarea vieții politice dintr-un orășel de provincie, în perioada interbelică, în preajma campaniei electorale, fără ca Spirache să-și dorească acest lucru, după ce primește o moștenire neașteptată de 50 de milioane de lei de la un unchi bogat, după tragedia de pe Titanic. Este începutul unei serii de presiuni din partea familiei, care dorea să parvină, de a-l determina pe Spirache să intre în politică și să candideze pentru un post de deputat.
El este obligat să țină un discurs politic, dar contrar așteptărilor membrilor familiei, care îi impuneau cum să se poarte, cum să se îmbrace și cum să vorbească, Spirache declară cinstit, de la balconul primăriei, că nu promite nimic și că nu va face nimic. Apoi le spune celor care îl ascultau că îi roagă să nu-l aleagă. Discursul său sincer îi cucerește pe alegători, care îl votează și Spirache ajunge deputat, spre bucuria familiei — soacră, soție, copii — dar nu și a sa.
Biletele costă 20 de lei şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava sau de la difuzorii din şcoli.
Informaţii la telefon: 0230 523 718.
Lasa un raspuns