Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va participa marți, 5 decembrie, la Primăria Municipiului Vatra Dornei, în calitate de preşedinte al Consiliului Regional de Dezvoltare Nord Est, unde, alături de ÎPS Pimen, de Vasile Asandei, directorul Agenției pentru Dezvoltare Nord Est și de primarul Ilie Boncheș va semna contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidarea şi restaurarea clădirii monument «Cazinoul Băilor»”.

Astfel, una dintre cele mai importante dorințe ale dornenilor va fi îndeplinită.

Gheorghe Flutur a declarat pentru SuceavaLive că salută aprobarea acestui proiect care are o valoare de circa 5 milioane de euro și care va da un suflu nou municipiului Vatra Dornei.

„Meritul este al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și al echipei care a lucrat la acest proiect. Destinația acestei clădiri va fi de muzeu, iar în felul acesta Bucovina va recăpăta o capodoperă de referință, cu o arhitectură unică. Îi felicit pe toți cei care au contribuit la realizarea acestui proiect”, a transmis Flutur.

Primarul Ilie Boncheș: „Îmi exprim bucuria că dornenilor li se va îndeplini acest vis”

Edilul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, și-a exprimat bucuria că emblema orașului pe care îl reprezintă va fi pusă din nou în valoare.

„Este o mare bucurie pentru mine să îi pot anunța pe dorneni că acest proiect va prinde viață, după ani de așteptare. Este un proiect valoros care va contribui mult la înfrumusețarea orașului nostru”, a declarat Boncheș.

Clădirea fostului cazinou din Vatra Dornei a fost construită după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Lucrările au durat doi ani, între 1896 şi 1898, cazinoul fiind inaugurat oficial pe 10 iulie 1899.

La acea vreme rivaliza cu cazinourile din Viena sau Paris şi aduna sub imensele sale candelabre din sticlă de Murano întreaga lume bună a perioadei. Strălucirea acelor ani a început să se piardă după Primul Război Mondial, clădirea având nevoie de reparaţii în perioada anilor interbelici. În timpul comuniştilor ea a avut funcţia de club muncitoresc şi cantină pentru clasa muncitoare şi fotbalişti, sub denumirea de Pavilionul Central din Vatra Dornei. În anul 1988 clădirea a fost dezafectată din cauza stării fizice proaste, fiind aprobat un plan de reabilitare a ei, lucrările fiind începute şi nefinalizate în urma schimbărilor din decembrie 1989. După acest an cazinoul a fost administrat de Primăria Vatra Dornei, însă lipsa banilor a dus la accentuarea stării de degradare a clădirii istorice. După unele încercări de reabilitare făcute la finalul anilor 1990, clădirea a intrat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Acest proiect va fi reabilitat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5, privind conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

4 Responses

  1. Mutu&Roata

    Domnul Flutur se complace in orice,fie si ca goarna,numa’ sa apara el primul pe lista – crainic,vătăşel,vestitor,staţie de amplificare.. Ca si aici are ezact acelasi merit ca si la alte proiecte muncite si promovate de altii,in cazul de fata Arhiepiscopia Sucevei si IPS Pimen,specialistii lor ,adica meritul de a fi contemporan cu realizarea… Cam tot atât cât are el cu productia agricola a anului 2017 dar – atentie ! – fara sa neglijam aportul sau istoric nebănuit la scumpirea oauălor (cf. popor!),amintindu-ne noi de ofensiva sa impotriva găinilor,cand era ministru al agriculturii,al gainilor autohtone,lovite spontan de o gripa aviara necesara ca sa dispara de pe piata ouale romanesti care erau cam demodate,nu prea erau orange…De unde si supranumele de Ghiţă Galinoctonul, de care a scapat nemeritat,prin nelucrare…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.