Având în vedere specificul perioadei şi apropierea sărbătorii Crăciunului, poliţiştii au intensificat activităţile de control pentru asigurarea legalităţii depozitării, transportului şi comercializării  brazilor de Crăciun.

Potrivit unui comunicat alo IPJ Suceava, în cadrul acţiunilor şi controalelor desfăşurate ieri, poliţiştii au identificat şi confiscat 381  de brazi de Crăciun care erau deţinuţi şi urmau să fie comercializaţi cu încălcarea legislaţiei în domeniu.

 La data de 12.12.2017, o echipă mixtă formată din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, sprijiniți de o grupă de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Suceava, administrată de un localnic de 46 de ani, privind legalitatea achiziției, deținerii și comercializării pomilor de Crăciun, ocazie cu care, s-a constatat faptul că, la data de 08.12.2017, bărbatul a achiziționat de la o societate comercială din județul Brăila, 400 pomi de Crăciun, fără ca în avizul de însoțire secundar să fie consemnată proveniența și fără a avea valid codul unic generat de aplicația informatică în domeniul silvic.

Bărbatul de 46 de ani a pus la dispoziția echipei de control pomii cumpărați, ocazie cu care, în urma inventarierii, s-a constatat faptul că, acesta a achiziționat numai 381 de  brazi de Crăciun.

În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a celor două persoane juridice, cu amenzi în valoare de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 și confiscarea celor 381 pomi de Crăciun din specia brad, în valoare de 15.240 lei, ce au fost predați în custodia Ocolului Silvic Pătrăuți.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul silvic şi solicită cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate şi spirit civic şi să sesizeze de îndată poliţia atunci când i-au la cunoştinţă despre acte ilicite în ceea ce priveşte exploatarea, transportul, depozitarea sau comercializarea de material lemnos de orice natură, în special a brazilor de Crăciun.

În acest sens, prezentăm şi câteva repere legislative spre informarea cetăţenilor dar şi în scopul descurajării celor pretabili la activităţi ilicite asociate delictelor silvice.

Astfel,  în Anexa Legii nr. 46/2008- pct. 21, arborii şi arbuştii ornamentali precum şi pomii de Crăciun sunt definiţi ca materiale lemnoase;

pct. 21. Materiale lemnoase – lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat – cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată, precum şi lemnul cioplit. Această categorie cuprinde şi arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită şi puieţi; materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile.

 

Prin Hotărârea nr. 470 din 4 iunie 2014 (*actualizată*)
pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, s-a reiterat faptul că pomii de Crăciun fac parte din categoria materialelor lemnoase, iar transportul acestora se face în baza avizelor de însoţire primare.

  Transportul pomilor de Crăciun recoltaţi de pe teritoriul naţional se face în baza avizelor de însoţire primare, care se introduc în SUMAL; în sensul prezentei hotărâri pomii de Crăciun fac parte din categoria materialelor lemnoase.

 Documentul de însoţire a materialelor lemnoase este avizul de însoţire, care poate fi aviz de însoţire primar/secundar, în funcţie de locul de unde acestea sunt expediate.

Normele Hotărârii de Guvern nr. 470/2014  referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, prevăd următoarele: 
(1) Documentul de însoţire a materialelor lemnoase este avizul de însoţire, care poate fi aviz de însoţire primar/secundar.
(2) Documentul de însoţire a materialelor lemnoase expediate de la locul de recoltare este avizul de însoţire primar.
(3) Documentele de însoţire pentru materiale lemnoase expediate din alte locaţii decât locul de recoltare, precum şi pentru cherestele sunt: avizul de însoţire secundar pentru materiale lemnoase, altele decât cherestelele, şi, respectiv, avizul de însoţire secundar pentru cherestele.

 Transportul materialelor lemnoase fără aviz de însoţire prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare, constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă contravenţională şi confiscarea bunurilor în cauză.

LEGE nr. 171 din 16 iulie 2010 (*actualizată*)privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice:

 ART.19

1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

  1. b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;

Atragem atenţia persoanelor cu preocupări infracţionale în acest domeniu, că în perioada următoare astfel de controale vor continua şi se vor intensifica, astfel încât tăierea, transportul şi comercializarea materialului lemnos, în special a brazilor de Crăciun să se desfăşoare în deplină legalitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.