În noaptea de 4 spre 5 aprilie, persoane necunoscute, prin spargerea geamului, au sustras din autoturismul unei femei de 30 ani, din oraşul Gura Humorului, lăsat parcat în faţa locuinţei, o staţie emisie-recepţie. Prejudiciul a fost de circa 400 lei. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
În data de 5 aprilie, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o anexă a gospodăriei aparţinând unui bărbat de 57 ani, din localitate, suma de 3 mii lei. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 3 aprilie, bărbatul a extras dintr-un cont bancar suma de 3 mii lei, pe care a ascuns-o într-o magazie din curtea imobilului unde locuiește. La data de 5 aprilie, a părăsit locuința împreună cu soția, asigurând ușa magaziei cu un lacăt. La întoarcere, a observat faptul că ușa magaziei era deschisă, lacătul deschis, iar din cutia de plastic banii i-au fost sustrași. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
În data de 6 aprilie, o femeie de 37 ani, din comuna Vama, administrator al unei societăți comerciale, a sesizat poliția despre faptul că în cursul zilei de 5 aprilie, persoane necunoscute au sustras din rastelul cu butelii cu gaz, pe care le deţine în faţa magazinului alimentar aparţinând societății, o butelie cu gaz. În urma cercetării la faţa locului, s-a constatat faptul că sistemul de închidere-asigurare a rastelului aflat la intrarea în curtea magazinului a fost forţat, lacătul fiind distrus, iar din interior s-a reclamat furtul unei butelii cu gaz, sigilată, bun cu o valoare de 173 lei. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
În noaptea de 5 spre 6 aprilie, persoane necunoscute au pătruns într-o anexă gospodărească neasigurată, aparținând locuinței unui bărbat de 55 ani, de pe raza comunei Horodniceni, de unde au sustras un aparat de sudură și un flex, bunuri în valoare de aproximativ 800 lei. S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Lasa un raspuns