Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Cornu Luncii și Parohia Cornu Luncii, au intervenit sâmbătă, 6 ianuarie 2017, în jurul orei 15:30, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Brădățel, comuna Horodniceni.
Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardea generalizat un depozit de furaje, cu pericol de propagare la casa de locuit și la o anexă.
Depozitul de furaje, construit din lemn și cu învelitoare din azbociment, a ars pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri neprotejate corespunzător.
Flăcările au fost lichidate la ora 16:45, iar pompierii au salvat casa și anexa proprietarului.
Lasa un raspuns