Duminică, 14 ianuarie 2018, în jurul orei 23:10, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat de 67 de ani, din comuna Şcheia, a efectuat un viraj spre stânga, fără să se asigure și să acorde prioritate de trecere, autoturismului condus regulamentar de un localnic de 40 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 40 de ani şi a unei localnice de 46 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns