Luni, 5 martie 2018, la ora 18:30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208S, din orașul Dolhasca, un localnic de 35 de ani a surprins și accidentat un localnic de 42 de ani, care se deplasa în calitate de pieton, pe partea carosabilă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pietonul prezenta halenă alcoolică, dar nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovat de producerea accidentului se face pietonul care se deplasa pe partea carosabilă, sub influența băuturilor alcoolice și fără a fi echipat cu îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns