Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat joi, 15 martie, la dezbaterea „România la Centenar”, organizată de președintele Klaus Iohannis în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. La întâlnire au mai participat Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei și Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuți, filială a Academiei Române.

Gheorghe Flutur a prezentat cele mai importante puncte din programul pregătit de Consiliul Județean Suceava pentru aniversarea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire și de la unirea Bucovinei cu Țara.

Pe 27 martie vor fi organizate evenimente simultane la Suceava, Chișinău și Alba Iulia, cele trei provincii care s-au unit cu Țara. Vom avea un program de promovare a bunei conviețuiri cu minoritățile din Bucovina și aportul adus de acestea dezvoltării regiunii în cadrul proiectului „Bucovina-Mica Europă””, a transmis Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, pentru artizanul unirii Bucovinei cu Țara, Iancu Flondor, vor fi realizate două statui, una care va fi amplasată în zona centrală a municipiului Suceava, iar o alta pe Aleea Unioniștilor din Alba Iulia.

De asemenea, vor fi refăcute morminte ale unor personalități care au avut un rol important în Unire și vor fi organizate evenimente care să marcheze împlinirea a 100 de ani de la înființarea Adunării Constituante la Cernăuți, în 27 octombrie, cât și pentru a marca a rolului armatei române în acea perioadă.

Avem o obligație să ne raportăm la ceea ce era Bucovina acum 100 de ani și de aceea am lansat un proiect curajos, „Zestrea Bucovinei”. Pe parcursul anului se vor realiza manifestări itinerante în județ pentru a se discuta despre zestrea cu care Bucovina a venit la Unire,

Pe 28 Noiembrie, de Ziua Bucovinei, vom organiza Ședința aniversară a Consiliului Județean Suceava cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara și vom avea, de asemenea, multe manifestări, cu dezbateri, expoziții”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

La 1 Decembrie va fi sărbătorită Marea Unire, iar o delegație din Suceava va participa la manifestările de la Alba Iulia unde va fi vernisată și expoziția „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”, în Sala Unirii.

„ Avem dezbateri în județul Suceava pe diverse teme și să facem comparația cu ceea ce s-a întâmplat în domeniul cadastrului, arhitecturii, învățământului, agriculturii. Vă aștept, Domnule Președinte, să veniți în Bucovina, avem acțiuni frumoase, interesante”, i-a transmis Gheorghe Flutur lui Klaus Iohannis.

La final, Președintele Klaus Iohannis, a mulțumit pentru faptul că organizatorii s-au gândit să-l implice în demersurile lor și a mulțumit pentru invitațiile de a participa la evenimentele organizate cu ocazia Anului Centenar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.