Atunci când nu angajează pe pile, statul român recrutează resursa umană evaluând, cu predilecție, cunoștintele teoretice ale candidaților, abilitățile lor practice fiind minimalizate iar aptitudinile de comunicare sunt cu desăvârșire ignorate. Așa că deseori în instituțiile statului întâlnim angajați care deși teoretic știu ce să facă, practic nu reușesc să facă nimic și ca bonus, nici nu reușesc să comunice cum trebuie cu cetățeanul.
Poate nu ar strica pe viitor ca grila de evaluare a candidaților ce vor să acceadă în funcții publice să fie compusă din 40% teorie, 30% evaluarea abilităților practice și 30% evaluarea aptitudinilor de comunicare. Zic, nu dau cu parul… încă!
Spun asta pentru că în ultima săptămână am avut de-a face cu destul de mulți angajați din sectorul public și pentru că eram grăbit, nu am mai avut disponibilitatea sufletească să stau să le suport lipsa de competență, să mă milogesc, nici să glumesc cu ei sau să le spun cât de deștepți și frumoși sunt ca să-și dea puțin interesul. Tot din motiv de grabă, nu am verificat personal legislația de acasă ca să le pot explica acolo unde nu știau, despre ce era vorba. În mod normal, când știu dinainte că am de-a face c-o instituție a statului, citesc din timp legislația în domeniu și îmi scot pe un carnețel articolele cu aliniatele de care am nevoie, plus cele care justifică prezența mea în fața ghișeului. Astfel rareori mi se întâmplă să nu rezolv totul cu un singur drum.
Când angajații statului îți cer să faci mai multe drumuri, de obicei nu știu ce să facă și pentru că au nevoie de timp pentru a se lămuri, te poartă de la Ana la Caiafa, pozând în acest timp în adevărați profesioniști care nici noaptea nu pot dormi din pricina problemelor tale. Asta dacă ai noroc. Dacă nu ai noroc, și majoritatea dintre noi trebuie să recunoaștem că nu avem noroc, ești tratat cu sictir și superioritate de parcă i-ai deranjat cu altă treabă decât cea din fișa postului.
Dar dacă te îmbraci frumos, îți pui o insignă care să-i pună pe gânduri și le vorbești frumos, cu răbdare, argumentat, aratând cu degețelul unde scrie așa în lege, că paragraful ăla poate fi coroborat cu celălalt și că ai toate taxele plătite, aproape că ai rezolvat. Zic aproape, pentru că de cele mai multe ori trebuie să faci aluzie că ești prieten la cataramă cu șeful direct al funcționarului public, acest lucru, chiar dacă e fals, având ca efect o impulsionare incredibilă a omului din fața ta. Pe vremuri, când domnul Flutur era în plină glorie, era suficient să întârzii puțin, iar când ajungeai în fața funcționarului public care se pregătea să te facă cu ou și cu oțet, îi aruncai următoarea pastilă „Mă scuzați că am întârziat, dar am stat la o cafea cu domnul Flutur, ne-am luat cu vorba și….” Deodată vedeai cum omulețul din fața ta renunța la fața acră cu care te-a întâmpinat, se scutura ca după un vis urât și în ochi îi apărea o sclipire prietenoasă și slugarnică în același timp, iar cunoștințele sale care au zăcut nefolosite atâta timp, ieșeau la suprafață ca uleiul în apă, găsind în el capacitatea de a rezolva orice problemă pentru tine, cetățeanul în slujba căruia se află, fără a zice nici „mâc!”. Nu te purta pe drumuri, nu te amâna, nu conta dacă ai sau nu toate actele și copiile la copiile actelor, tot ce conta era că tu ai stat chipurile la cafea cu cine trebuie. Din păcate vremurile alea au trecut…
Cea mai eficientă soluție este să te pregătești de acasă, să-ți răspunzi singur la întrebările pe care le ai, să studiezi atât de bine legea încât să le-o poți explica, să-i poți corecta sau în cel mai fericit caz, să fii de acord cu dânșii. Dacă nu, spor la plimbare. În fond și doctorul ne recomandă minim jumătate de oră de mișcare pe zi.
Lasa un raspuns