Senatorul PSD, Virginel Iordache, a anunțat că în perioada imediat următoare se va aproba unul dintre cele mai importante acte normative din acest an. Este vorba despre simplificarea Legii achizițiilor publice, o măsură așteptată cu mare interes, de autoritățile locale, dar și de investitori.
Iordache a explicat că prin modificarea Legii achizițiilor publice se simplifică în mod semnificativ procedura de derulare, iar termenele reduse și clarificarea atribuțiilor instituționale vor ajuta investitorii să înceapă efectiv lucrările într-un timp rezonabil.
„Guvernul face un pas major în deblocarea investițiilor. Se modifică radical legea achizițiilor publice prin care vor fi înlăturate cele mai mari bariere care au frânat până acum dezvoltarea României.
În această săptămână, se va aproba unul dintre cele mai importante acte normative din acest an, o măsură așteptată cu mare interes, de autoritățile locale, de investitori și de cetățeni în general, care își doresc investiții în dezvoltarea României”, a afirmat senatorul PSD, Virginel Iordache.
Potrivit parlamentarului sucevean este a doua mare intervenție a Guvernului în deblocarea investițiilor, după ce a modificat Legea Parteneriatului Public-Privat. Acesta a explicat faptul că
prin modificarea legii achizițiilor publice vor fi înlăturate trei bariere majore, care blochează investițiile în România.
„Se înlătură bariera abuzului de contestații, prin introducerea unei cauțiuni la depunerea contestației. Se înlătură bariera care ținea pe loc un proiect contestat până la pronunțarea definitivă și irevocabilă. Contractul se va putea semna imediat după verdictul primei instanțe.
Se înlătură bariera controlului ex-ante, prin simplificarea drastică a acestei proceduri care se desfășoară înainte de atribuirea proiectului. În plus, se simplifică achizițiile directe, după modelul Comisiei Europene”, a afirmat senatorul Iordache.
Una dintre primele consecințe ale acestei schimbări legislative este înființarea Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, unde se vor cumpăra produsele necesare pentru toate autoritățile publice.
„În acest mod se obțin două avantaje majore respectiv se termină harababura cu diferențele dintre prețurile de achiziție pentru aceleași produse, cumpărate în locuri diferite. Va scădea prețul de achiziție,pentru că se va negocia un volum mare de produse, deci vom face economii importante la buget.
Cea mai importantă va fi scăderea prețului de achiziție la medicamentele necesare unitățile medicale din România. Din economiile făcute vom putea cumpăra mai multe medicamente și de o calitate mai bună.
Tot în acest sistem centralizat se vor mai achiziționa, carburanți, autovehicule, echipamente IT&C și birotică-papetărie”, a mai spus Virginel Iordache.
Toate modificarile legislative propuse au fost acceptate de reprezentantii Comisiei Europene, care vor sprijini implementarea si simplificarea directivelor europene.
Principalul obiectiv al autorităților române pentru 2018 este centralizarea achizițiilor publice din administrația publică centrală și simplificarea legislației în domeniu.
Lasa un raspuns