Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava, prin secţia PERIODICE, implementează un nou proiect de informare juridică gratuită, iniţiat de parteneriatul IREX – Wolters Kluwer.

Deși în această etapă, care este una pilot, şi-au exprimat dorinţa de a participa nu mai puțin de 31 de biblioteci judeţene, fapt ce demonstrează că iniţiativa răspunde unei nevoi reale a bibliotecii şi implicit a utilizatorilor săi şi comunităţii, în final s-a decis implicarea a 15 biblioteci, printre care şi instituţia noastră. Bibliotecile implicate sunt cele din județele Dolj, Botoşani, Sibiu, Bihor, Neamţ, Alba, Vaslui, Harghita, Suceava, Timiş, Sălaj, Cluj, Mehedinţi, Argeş şi Maramureş. Acest serviciu este accesibil prin intermediul platformei iDrept Monitor, dezvoltată de către Wolters Kluwer România. Platforma iDrept Monitor va fi disponibilă în reţeaua BIBLIONET. Astfel, fiecare membru al comunităţii sucevene poate consulta Monitoarele Oficiale într-o manieră simplă şi eficientă.

Modulele aceesibile sunt Legislaţia României Partea I (1840-2013), Partea I Bis., Legislaţia Europeană, Jurisprudenţă (10.000 de speţe din jurisprudenţa naţională şi europeană), Practica judiciară (264.000 hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele româneşti), Reviste (Pandectele Române, Revista română de dreptul muncii, Revista română de dreptul afacerilor, Revista română de drept european, Revista română de drept privat, Revista română de jurisprudenţă, Revista română de executare silită) și Comentarii – cel mai nou modul al iDreptMonitor, lansat în martie 2012. Conţine acte normative importante, comentate de autori de prestigiu.

Prin implementarea acestui program, ne dorim ca un număr cât mai mare de utilizatori să folosească iDrept Monitor, drept pentru care sucevenii, dar nu numai, sunt așteptați să utilizeze, pe lângă serviciile deja oferite de Biblioteca Bucovinei, și acest serviciu de informare juridică gratuită.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.