Miercuri, 3 octombrie, la ora 00.50, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu pe DN 17, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Suceava, nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, fiind urmărit până în zona comunei Stroieşti, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ.
Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și rănirea ușoară a unui bărbat de 30 de ani, tot din municipiul Suceava, pasager în vehicul.
Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat, iar autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind valabilă pentru perioada 03.08.-01.10.2018.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns