Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au descoperit la controlul de frontieră un automarfar marca DAF, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Italia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroche Serițan, sâmbătă, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră  cetățeanul bulgar  A. Y., în vârstă de 58 de ani.

Acesta conducea un automarfar marca DAF, cu număr de înmatriculare specific Bulgariei.


Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autovehiculul era semnalat ca fiind “bun căutat pentru confiscare”, alerta fiind introdusă de autoritățile din Italia în data de 31.08.2018.
Automarfarul, în valoare de aproximativ 92.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.