Bucovina este reprezentată și în acest an la Târgul Internațional de Turism Ferien Messe ce se desfășoară în Austria începând de azi, ca destinatie turistică. Este vorba de cea mai importantă manifestare de acest gen din Austria, la care Bucovina este prezentă încă din anul 2010.

Potrivit Centrului Național de Informare Turistică, standul Bucovinei este parte integrantă a standului organizat de patru dintre cele mai importante destinații la nivel național, Bucovina, Sibiu, Bihor și Oradea, care au închiriat împreună un spațiu la acest eveniment.
România este reprezentată la Ferien Messe de standul comun al celor patru destinații, care se găsește în Hala A a Messe Centrum, la numărul A0703.

„Poziționarea standului este excelentă, la intrarea principală a halei A, fiind învecinat cu standul Turciei, Poloniei și Bratislavei, destinații consacrate pe piața austriacă”, au menționat reprezentanții Centrului Național de Informare Turistică. 

Conceptul de stand a fost unul unitar, fiecare din cele patru destinații având un suport printat în spatele desk-ului format din trei imagini reprezentative. Bucovina a ales ca imagini reprezentative Mănăstirea Sucevița, Mocănița Huțulca și pluta pe Bistrița organizată la Ciocanești.
Promovarea Bucovinei se realizează prin intermediul materialelor de informare și promovare turistică: broșurile Bucovina și Mănăstiri din Bucovina, Turism activ în Bucovina, Turism rural în Bucovina, harta județului, materialele de promovare ale Muzeului Bucovinei și ale Cetății de Scaun a Sucevei.

„Având în vedere că din numărul total de turiști străini care vizitează anual județul, pe primele locuri se regăsesc turiștii vorbitori de limbă germană, austrieci și germani, consider importantă participarea județului Suceava la această manifestare”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.