Aproape 5,4 milioane de numere de telefon au fost portate în ultimii zece ani în România, de când a fost introdusă portabilitatea numerelor, în 2008, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicate joi. 

Conform datelor centralizate de arbitrul telecom, pe parcursul anului 2018 au fost portate 930.522 de numere de telefon, dintre care aproximativ 92% (respectiv 856.584) sunt numere de telefonie mobilă şi doar 73.938 numere de telefonie fixă. Media lunară de portări în 2018 a crescut faţă de anul anterior la 77.543, de la 74.391 în 2017, iar în lunile octombrie şi decembrie s-au portat cele mai multe numere, adică 109.887 şi, respectiv, 98.775.

Din totalul numerelor portate anul trecut, cele mai multe (78%) au aparţinut persoanelor fizice, iar 22% persoanelor juridice. Totodată, în procesele de portare derulate pe parcursul anului trecut, au fost implicaţi 26 de furnizori. Segmentat, pe telefonie mobilă, datele ANCOM arată că furnizorii au reuşit, în 2018, să atragă prin portare 856.584 de utilizatori. Dintre aceştia, cei mai mulţi au optat pentru reţeaua RCS & RDS (278.070), în timp ce Orange a primit prin portare 176.124 de utilizatori, Vodafone (156.323), Telekom Romania Communications (148.675) şi Telekom Romania Mobile Communications (97.350).

46% au fost numere de cartele preplătite

Din numărul total de portări înregistrat pe segmentul telefoniei mobile, 46% au fost numere de cartele preplătite, reiese din statistica autorităţii de reglementare. În ceea ce priveşte telefonia fixă, în anul 2018, au fost portate 73.938 de numere, echivalentul a 8% din totalul numerelor portate pe durata aceluiaşi an. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărţite între principalii furnizori, astfel: Telekom Romania Communications (28.516), RCS & RDS (22.218), Orange (10.498), UPC România (4.577) şi Vodafone (3.479).

Portabilitatea oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere

 

Tot în cursul anului trecut, au fost portate 26.950 de numere independente de locaţie, în timp ce 71% dintre numerele de telefonie fixă portate au aparţinut unor persoane juridice. Portabilitatea numerelor de telefon oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.

ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situaţiile reale semnalate autorităţii de către utilizatori.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.