Potrivit Direcției de Statistică Suceava, în luna noiembrie 2018, în judeţul Suceava, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au fost înregistrate 65.262 înnoptări, mai puține cu 22,5% faţă de luna octombrie 2018. Comparativ cu luna noiembrie 2017 numărul înnoptărilor a crescut cu 20,9%.

În cel mai recent buletin statistic lunar, din totalul înnoptărilor 62.940 au fost înnoptări ale turiştilor români (96,4% din total înnoptări) şi 2.322 înnoptări ale turiştilor străini (3,6% din total înnoptări).
Analiza numărului de înnoptări pe zone turistice, în luna noiembrie 2018, arată că cei mai mulţi turişti au înnoptat în structurile de primire turistică din zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 36,5% din total înnoptări, urmate de structurile de primire turistică din zona montană cu 34,8%, structurile de primire turistică zona municipiului Suceava (15,3% din înnoptări) şi zona ”alte localităţi şi trasee turistice” (13,4% din numărul total de înnoptări).
Direcția de Statistică Suceava mai precizează că în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2018 în structurile de primire turistică din judeţul Suceava, au fost înregistrate 813.571 înnoptări, cu 12,4% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.