Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, este primul spital din țară posesor al unui Certificat de apreciere în ceea ce privește implementarea luptei anticorupție. Este vorba de implementarea unor măsuri antișpagă în spital.
Managerul SJU Suceava, economistul Vasile Rîmbu, certificatul a fost prezentat public, luni, 4 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
„Noi am început această intenție cu privire la certificarea Spitalului Județean pe standardul ISO 37001 încă de anul trecut. E un standard nou nu este invenție românească este din 2016 și se adreseză lumii întregi nu îndeosebi României sau Spitalului Județean Suceava dar pentru a elimina anumite incoveniente, practici care au corespondent în realitate sau nu am vrut să venim în întâmpinarea unor asemenea inițiative și am implementat acest standard. Spitalul Județean Suceava este primul spital din țară care intră în posesia acestui certificat”, a declarat managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Râmbu.
Vasile Rîmbu a precizat că certificatul a fost primit într-un cadru oficial în prezența reprezentanților DNA, ai Parchetelor și ai Poliției.
Râmbu a subliniat că în unitatea spitalicească suceveană au fost amplasate afișe antișpagă.
„Afișajele împotriva atențiilor care se adresează la două categorii de actori sunt deja pe ușile de la intrarea în spital, de la intrarea în secții, pe căile de acces în care atenționăm și pe cei care provoacă și pe cei care pretind. Nimeni în lumea asta nu rezistă sută la sută provocărilor. Noi pe de o parte trebuie să ne abținem în a provoca ceilalți în a condiționa sau a răspunde acelor provocări. Ținta noastră este să-i punem pe toți pacienții pe poziții de egalitate. Sunt sigur că o să apară comentarii. Vreau să spun că nu suntem nici îngeri nici fără de păcat, dar încercăm să avem păcate cât mai puține”, a conchis economistul Vasile Râmbu.
Lasa un raspuns