Tragedie într-o familie din Sibiu. Într-o clipă de neatenție, bebelușul de un an și șapte luni a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia cu părinții.
În ciuda eforturilor îndelungate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe micuț.
Cumplitele scene s-au derulat luni după-amiază, în timp ce mama se afla în baie, după cum povestesc vecinii. Băieţelul de un an şi şapte luni ar fi mers în bucătărie, s-ar fi urcat pe un scaun de lângă geam şi a ajuns pe pervaz. Apoi s-a prăbuşit de la mai bine de 13 metri înălţime. În doar câteva clipe, îngrozită, mama micuţului a ajuns în fatza blocului şi disperată a strigat după ajutor.
Martor: “Am văzut-o pe mama copilului jos, plângând şi ţipând. Şi după aceea a venit ambulanţa şi salvarea în câteva secunde, nu a durat mult, agitaţie mare. A căzut de sus de la etaj. Câteva minute de neatenţie prin casă şi copilul a venit şi atunci s-a urcat sus.”
Când au sosit medicii la fața locului, copilul, care suferise mai multe răni, se afla în stop cardiorespirator. După mai multe manevre de resuscitare, cel mic a fost transportat la spital, acolo unde, vreme de două ore, doctorii s-au străduit să-l salveze. În zadar, însă.
Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu: “Vorbim din păcate de decesul unui copil de 1 ani şi 7 luni, care ar fi căzut de pe geamul locuinţei, situată la etajul 4 al unui boc din municipiul Sibiu. Poliţiştii au deschis o anchetă penală care vizează săvârașirea infracţiunii de ucidere din culpă.”
Băieţelul de un an şi şapte luni era singurul copil al cuplului. (Sursa: Pro Tv)
Lasa un raspuns