Președinta Organizației Județene a Femeilor Liberale Suceava, Laura Cătălina Culipei, dă startul unui nou proiect care le vizează pe femeile antreprenor, intitulat „De la idee la succes în antreprenoriatul feminin”. Liderul femeilor liberale o aduce în fața sucevencelor pe celebra Mihaela Tatu, trainer în Tehnica și Arta Livrării Discursului,  dar care este cunoscută de toți românii drept prezentatoarea celebrei emisiuni De 3 x femeie.

„Sunt sigură că noi, femeile, putem face orice ne propunem cu motivația potrivită. Problema e că nu toate găsim curajul de a deveni independente. E nevoie de mai mult curaj, deoarece sunt multe femei care au idei inovative și sunt convinsă că toate suntem destul de puternice să putem face antreprenoriat, fară a fi nevoie să ne neglijăm familia sau viața personală”, a declarat Președinta Organizației Județene a Femeilor Liberale Suceava, Laura Cătălina Culipei.

Evenimentul va avea loc în data de 28 martie, începând cu ora 17:00, la Magnificus Plaza.

Trebuie menționat că Laura Cătălina Culipei a mai demarat proiecte care au venit în sprijinul comunității, dintre care amintim:  „Fii meseriaș” și „Fii Antreprenor”.

Proiectul „Fii meseriaș” a avut rezultate excepționale în ceea ce privește înscrierea elevilor de clasa a VIII-a în cadrul învățământului profesional și dual.

Proiectul „Fii antreprenor”, are ca obiectiv dezvoltarea la nivel local și, implicit, județean a spiritului de business în rândul femeilor și tinerilor, prin valorizarea intereselor și aptitudinilor acestora și se desfășoară pe parcursul anului 2019.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.